Scrisoare catre Julieta

Si ma cuprinde nostalgia in miez de noapte, nu am mai reusit sa imi tin emotiile in frau si am izbucnit in plans, ca un prunc proaspat nascut. M-am mintit ca pot rezista in timp si ca pot da la o parte trecutul fara sa clipesc, dar pana la urma totul iese dinou la suprafata.

Cumva dramatic ma uit in oglinda si ma vad plangand... e trist, oglinda nu m-a vazut de multe luni cu lacrimi in ochi.

Problema nu o gasesc, probabil doar acumularea de trairi interioare care au izbucnic in vis si s-au materializat in realitate.

Am deschis laptopul, nestiind ce sa fac, am pus o piesa pe fundal si ti-am scris acest mesaj.

De ce tie? Stiu raspunsul, defapt raspunsul era tot timpul evident, doar ca am incercat sa il ingrop.

Ai insemnat enorm pentru mine, mi-ai daruit clipe de neuitat si emotii pe care nu am reusit sa le mai retraiesc. E emotia primului lucru, emotie pe care oricat ai incerca sa o retraiesti, nu mai poti, pentru ca e unica.

Unii oameni sunt facuti pentru a fi agenti de vanzari, altii pentru a fi constructori sau arhitectii, altii pentru a fi buni contabili sau orice alta meserie; unii sunt facuti pentru a dansa, iar unii sunt facuti pentru a iubi.

Te iubesc cum nu am iubit pe nimeni, te iubesc mai mult decat pe mine, te iubesc mai mult decat diminetile splendide cand soarele rasare deasupra unui lac, te iubesc mai mult decat in povesti, cred ca te iubesc mai mult decat pot descrie.

Luni intregi, iata ca s-a ajuns la ani, am incercat sa dau la o parte amintirea ta si sa incerc sa depasesc momentul.

L-am depasit cumva si am trecut peste, dar in esenta la momente de cumpana si de bucurie imaginea ta imi revine in minte.

Da stiu... e ciudat ce citesti, e ciudat ce simt, e ciudat ca dupa atata timp iti scriu asa ceva, dar a sosit momentul sa-ti impartasesc cu ce ma zbat.

Fara nici o pretentie sau vreun optimism absurd care nu isi are locul in timpurile curente, am dorit sa aflii ceea ce tanjeste in mine. Tanjeste sufletul de dorul tau, dor de persoana ta, de glasul tau, de umerii si soldurile tale, de infinitul pieptului tau care mai demult ma facea sa exclam vocale..

Vremurile au apus, povestile se sfarsesc, a noastra s-a incheiat intr-o seara de 30 decembrie, intr-un anotimp al nasterilor si al bucuriei fata de nou nascut, iar pentru mine totul s-a transformat intr-un priveghi al unei relatii speciale.

Multi condamna iubirea care ti-o port si pe care incerc sa o ascund de ei pentru a nu fi batjocorita, dar am realizat, iata, acum, ca eu sunt facut pentru a te iubi in continuare.

Si te voi iubi neconditionat ca si pana acuma, fara nici o remuscare, caci ceea ce simt e o binecuvantare.