Prin intuneric, la lumina

Am fost asteptat de intuneric si ma atras in mirajul lui. Lumina pe care ar trebui sa o vezi in fata, fie ea si o luminita, a disparut de tot. Nu mai vad nimic, e bezna curata. Sunt confuz si impacientat. Trag speranta ca doar visez si la un moment dat ma voi trezi si va fi bine.

In intuneric fiind, tot trebuie sa iau decizii care imi vor influenta pasii si care vor avea o cauzalitate in viitor.

Pasesc in fata, dar pasesc tremurand. Nu stiu ce se afla in fata mea, nu stiu pe ce pun piciorul. Incerc sa simt, sa presimt, dar intunericul mi-a acaparat intr-un final toate simturile.

Incerc totusi sa ma linistesc si sa imi gasesc pasii spre zambete, liniste si lumina.

Lumina crede ca poate calatori mai repede decat orice altceva, dar se inseala. Indiferent cat de repede ar calatori lumina, descopera ca intunericul a ajuns intotdeauna primul si o asteapta.

Si totusi speram...

Speranta e faptura inaripata
Ce de suflet se agata,
Cantand o melodie fara cuvinte,
Fara a obosi vreodata.


Tx roxana pentru piesa: