Nopti albe cu luna printre stele

Inima imi plangea cand erai langa mine, da, chiar daca erai langa mine. Plangea pentru ca nu stia cand se va sfarsi totul. Incercam sa stau treaz si sa ne uitam pe fereastra la lumina difuza a becului de pe stalp, incercam sa stau treaz pentru ca ma simteam bine cu tine si totodata pentru ca imi era frica ca dimineata nu vei mai fi acolo.

Ma piscai si cred ca abia acum imi dau seama de ce o faceai. Vroiai sa imi arati ca nu e un vis si ca ar trebui sa te privesc ca pe o realitate. Dar eu inca visam si subcontientul probabil ca ma tinea acolo in transa pentru ca stia el ca va veni dimineata cand ma voi trezi singur.

Si subcontientul mi-a tras o palma. A venit dimineata, nu erai, dar eu pluteam si miroseam perna pe care ai dormit ieri seara si speram ca si in seara aceasta sa iti pui capul langa al meu si sa te tin in brate pana dimineata.

De dormit as fi avut timp sa dorm, dar am capitulat si iata ca nu am profitat la maxim de momentele oferite si de sentimentele tale larg expuse pe tava.

Aveam un vis, iar cand ai plecat s-a stins. Ai luat cu tine sentimentele mele si le-ai apreciat in felul tau, probabil le-ai pus acolo intr-o debara si cateodata le mai privesti, fie sa razi, fie sa te miri.

Nu sunt geniu, nici Romeo, dar tu ai fost Julieta. Speram sa fi a mea, dar ai preferat sa zbori. Asa ca zbori draga Julieta in noptile albe, zbori in pace pentru ca nu iti port pica si sper sa iti gasesti luna printre atatea stele.