Apus magic si viata boema

Am momente cand ma simt la capatul puterilor si imi vine sa iau ce e in jur si sa sparg tot. Sa sparg laptop, sa ma dau cu masina in sant, sa ma arunc sub tir, sa sparg geamuri si pereti. Sunt momente cand efectiv cred ca mai am un milimetru si voi claca definitiv si voi face tambalau. Multor oameni le-am promis ca voi fi acolo cand le va fi greu sa ii ajut sa le fie mai greu si incet incet prevad momentele.

De accea cand ma simt gata psihic imi pun castile in urechi, ma ghemuiesc pe genunchi si respir adanc. Astept sa se disipeze zgomotele din capul meu si atunci abia ma ridic. Ma uit spre tavan sau spre cer si ma intreb de ce asa si nu invers. De ce trebuie sa trec prin toate mizeriile, de ce trebuie sa suport o gramada de idei tampite si reguli stupide impuse de niste oameni care defapt sunt zero barat. Ma intreb de ce nu as putea fi eu justitiarul care sa isi impuna punctul de vedere si sa taie si sa spanzure ca in vremea lui Tepes.

De frica. S-a instaurat o frica de consecinte care nu ma lasa sa iau atitudine cand trebuie. Frica bagata in mine si trasa de la diferite evenimente care isi au ramificatii in lungul meu trecut pe aceasta lume.

Si tot frica asta ma tine in frau si ma face sa fiu echilibrat atunci cand trebuie.

Dar ma tem totusi de momentul cand se va auzi "clic". Va fi show.

Pana atunci haideti sa visam la apusuri magice si la o viata boema.