Sunt pe pace

Un titlu de altfel ciudat, la fel ca starea generala a mea ca individ, sunt pe pace, sunt astenic, pasiv, lent si dezorganizat, sunt exact cum nu as vrea sa fiu, sunt epusul euforicului, iar daca ar fi sa renunt la copulativul folosit deja in exces as rezuma toata starea emotionala si fizica la o expresie mult draga mie: o ard aiurea.

O ard aiurea, pierd timpul aiurea si fara sens, s-a instalat astenia sau cum s-o numi, oboseala ma rapus, vitalitatea mi se altereaza, cateodata ma simt ca un hoit, cafeaua, energizantele nu mai au efect, soarele ma irita, urechile imi vajaie, parca totul e dezordonat si ne la locul lui. Incerc sa gasesc o logica, sa imi gasesc o traiectoare care nu ma va dezamagi, o axioma in care sa am incredere si care sa imi furnizeze imboldul de care sigur am nevoie. Ma enerveaza telefonul, il arunc de oricate ori am ocazia, il vreau departe, vreau sa fiu cu mine insumi, sa fiu linistit si in pace.

Scoala sa nu ma agite, sa nu mai cunosc stresul, sa pot fi prezent la cursuri, seminarii dintr-o pocnitura de degete, sa fiu teleportat, sa nu mai fie nevoie sa ma deplasez, sa stau in caldura din autobuze si in mirosurile neintentionate ale unor oameni care mai uita sa dea cu apa pe ei, sa fie totul bine, ca in fanteziile cu insula pustie.

Vreau sa plec si probabil voi pleca, sa fiu ca si Bonnie & Clyde, un fugar, un fugar de realitate, fug, sa nu mai vad, sa nu va mai vad, sa las grijile acasa, sa las starea anosta aici, sa las tot ce nu e important, sa imi las comportamentul labil si sa fiu doar cu mine insumi, sa am timp sa ma renasc, sa ma regasesc, sa ma redefinesc ca om, sa fiu relaxat total, sa fiu purtat oriunde.

Sa am muzica preferata in fundal, sa fiu la volan, sa conduc, sa apas acceleratia, masina sa asculte, sa ma inteleaga, sa se conformeze la pretentiile mele, sa nu fie deranjata de bruscarile sau de mofturile mele, asa cum tu posibil cititor poti fi deranjat de unele greseli sau incoerente gramaticale.

Interesul pentru ceva e pierdut de mult, zidul pus contra agresorilor sociali sa dispara, sa nu ma mai simt incoltit, sa dispara primejdiile, grija pentru ziua de maine, sa fiu liber macar cateva zile, sa inchizi telefonul, sa treci cu o viteza modesta printre munti, sa simti aerul curat, sa te bucuri de privelistile verzi, sa te bucuri de vaca care paste pe marginea drumului, sa te bucuri de copiii care inca se mai joaca fotbal, sa ai timp sa te bucuri de orice lucru nesimnificativ, care in viata cotidiana, cea lipsita permanent de timp si intr-o agitatie continua, nu si-ar gasi rostul. Sa ai senzatia ca esti un om, nu o robot care are trasata o traiectorie, un algoritm de implinit.

Vreau sa renunt la conjuctivul pe care il folosim tot mai des, vreau o actiune prezenta, nu o actiune posibila, vreau ca visul sa devina realitate acum, nu maine si nici peste cateva zile. Vreau concretul, dar il vreau frumos si bine!