Adanc, adanc ... in intuneric

E grea noapte fara tine. E tot mai rece. Fiecare noapte e mai friguroasa, simt cum intra frigul in mine, simt cum sperantele imi sunt spulberate de o adiere a nimicului.

Sperantele sunt destramate la secunda, optimismul revine la ora, iar in fond balanta e negativa.

Speranta e un lux pentru care nu avem timp. Totodata speranta este chintesenta iluziilor intregii omeniri si in acelasi timp, sursa puterii si a slabiciunii voastre.

Sperii? La ce? Faci ceva pentru a merita ceea ce iti doresti? Nu.

Atunci cum sa reusesti?

Tot ce are un inceput are si un sfarsit, iar daca inceputul e prost, sfarsitul e catastrofal.

Cand nu mai am altceva, incerc sa visez visele copiilor, sa imi aduc aminte de bucuria pe care o simteam candva.

Deschide ochii si lasa viitorul sa intre, mi-a zis cineva, dar cum naiba sa-i deschid cand imi sunt lipiti de patima trecutului si a prezentului care ma face sa inchid ochii si sa nu-l mai vad.

Deschizand ochii, esti in prezent,iar daca prezentul ii crud, cum poti trece spre viitor?

Daca esti intr-o groapa poti iesi? Cum? Carand scara dupa tine?