Eu cu mine...
Suna poetic daca citesti cu atentie premisa postului si te intrebi daca e bine sa ne situam si sa ne analizam intr-o cosmogonie, in care te pui fata in fata cu reactiunea si te intrebi daca acolo iti e locul, daca acolo iti gasesti linistea. Chiar daca traim intr-o perioada a stresului, a timpului limitat, consider ca e bine sa iti faci timp pentru limpezirea gandurilor, pentru un minut de eu cu mine, la final ce e mai important in viata decat tu, ca individ? Sigur ca suntem intr-o fuga continua, intr-un maraton, nu mai avem timp nici sa socializam asa cum ar trebui, dar putem...
Nu sunt inca acasa, inima nu mi s-a oprit, inca nu am gasit locul in care ma simt bine. Am gasit doar momente, doar fractiuni dintr-o actiune in care ma simt impacat, cu inima oprita, cu timpul de partea mea, cu mine insumi.
Acasa pentru mine nu mai inseamna domiciliu, nu mai inseamna un loc in spatiu, inseamna o stare de implinire ca individ, cand stii sau ai cel putin impresia ca nu esti degeaba si chiar daca ai fi te ai pe tine, bun sau rau, esti tu si poti fi impacat cu tine. E momentul de relaxare totala, e momentul in care zambesti din senin fara nici un motiv aparent, e momentul in care fredonezi versurile preferate, e momentul in care mergi pe strada si toti din jur parca dispar, esti tu cu universul, e momentul cand te simti bine in pielea ta, cand reusesti sa te integrezi in peisaj.
Fiecare are momentele lui, fiecare se simte viu in felul lui, fiecare vede si simte lucrurile in felul lui, fiecare isi da seama ca unele lucruri doar pur si simplu exista. Nu toti gasim raspunsurile la intrebarile din interior, dar tuturor inima ni se poate oprii undeva, langa cineva, candva, fie doar pentru un moment, fie pentru o eternitate.
24 mai 2009 la 18:27
te-am adaugat in lista de parteneri!
24 mai 2009 la 19:39
scuze de off-topic:te am adaugat la blogroll, astept sa faci si tu acelasi lucru.
O zi buna si spor la blogarit