Eu si modelingul

Mi s-a intamplat prin toamna, dupa ce am inceput facultatea. Mergeam prin centrul Timisoarei linistit si ma abordeaza o tipa cu un plian in mana. Imi explica ca e de la agentia X de modeling si ca se fac inscrieri la agentie pentru o eventuala colaborare cu firme, fie pentru reclame la diferite articole, fie pentru prezentari sau diverse activitati. Dupa ce iti vorbeste frumos te convinge sa urci la sediul lor sa completezi un chestionar cu optiunile tale.

Acolo te intampina o alta domnisoara foarte prezentabila, intr-un spatiu amenajat, cu afise, postere, sigle, embleme,un studio improvizat, ce mai.. aproape de o agentie de modeling. Esti luat frumos la intrebari, pui intrebari, ti se raspunde frumos, ti se prezinta avantaje, esti asigurat ca o sa ai de lucru daca te inscrii si intr-un final iti spune de taxa de inscriere de 70 de lei care ar asigura promovarea ta si telefoanele care se dau pentru tine. Esti indemnat sa platesti macar jumate acuma si jumate cand vei veni la un interviu cu directoarea agentiei. Am platit 40 de lei, am primit si bon de casa, mi s-a facut o poza asa sec pe hol, mi-au trantit poza pe situl lor si am plecat.

Dupa o saptamana ma prezint la intalnire cu doamna directoare. Platesc restul sumei, bon din parti, doar o iscalitura pe o foaie cum ca as fi okey si in timp ce astept sa intru in biroul directoarei observ cum blonda de la secretariat arunca foaia pe care m-a iscalit la gunoi. De aici as intelege ca aia 40 de lei chiar erau taxa de inscriere, iar restu 30 pentru ei neimpozabili.

Intru in birou, o conversatie foarta placuta si deschisa, mi se inmaneaza un model de contract de colaborare de profesionisti de vreo 4 pagini. Ma uit sumar peste el, parea in regula, din pacate m-au refuzat cand l-am cerut acasa pentru o studiere amanuntita. Costa in jur de 1200 de euro toata treaba cu trecerea mea la profesionist, iar 300 de euro trebuia sa suport eu, restul fiindu-mi suportat de firma. Mi s-a explicat ca in banii aia sunt incluse sedintele foto, cataloagele cu poze,hair stylistul, tipa de la machiaj, telefoanele, pliantele si mai stiu eu ce modalitati de promovare au ei.

Mi s-a propus un termen de 1 saptamana pentru aducerea unui avans, am refuzat si s-a ajuns la 3 saptamani pentru un avans urmand ca la avans sa semnez contractul si sa ma apuc de treaba sau mai bine zis agentia sa se apuce de treaba promovandu-ma. Mi s-a oferit o carte de vizita si mi s-a spus ca voi if sunat pentru alte confirmari si detalii.

Evident ca nu am platit acea suma de bani, evident ca nu am mai fost sunat de doamna directoare de promovare sa vin sa semnez contractul, dar am fost chemat la o sedinta cu 3 poze pentru a fi inclus intr-un catalog de promovare. Ajuns acolo la ora stabilita, sala plina de lume, de la frumosi la jegosi. Am intrat pe rand in studio, ne-au dat cu fond de ten asa in graba, am luat 3 pozitii si a patra cu o foaie in dreptul capului ca la puscarie cu numele meu.

Au imortalizat fraierul.

Ni s-a spus tuturor ca o sa fim sunati in cazul unui contract de publicitate si o sa mai fim sunati atunci cand se va deschide cursul de modeling la care vom putea participa gratuit fiind deja inscrisi la agentie.

Aha! Ia de aici!

La concluzie pot sa aduc ca argument faptul ca pe situl principal al agentiei nici nu figura sediul din Timisoara. Nu am mai fost contactat de nimeni, pe situl lor am doar o poza penibila, in final am ramas doar fiul ploii.

Am blog, dar n-am un leu

S-a discutat intens pe forumuri si pe blogurile personale problema monetizarii, problema profitului dintr-un blog personal. Concluzia vine de la sine: ai nevoie de trafic.

Cand esti mic nu ai multe variante. Serviciile de afiliere sunt deja exploatate de blogerii mari, adsensul e incet, neogenul se lanseaza incet, ofertele pentru bannere nu vin, asa ca o sa incerc sa scriu posturi platite prin intermediul BPP. Daca lucrurile vor fi asa cum se explica pe site atunci un venit ar fi asigurat. Sunt optimist.

Si pentru ca nu am gasit in search-ul meu rezultate concrete ale blogerilor inscrisi in acest program in mod cert voi reveni cu viitoarele concluzii.

Ce faci când îţi taie curentul?

Te trezesti bezmetic, mergi in baie, aprinzi becul, nici o lumina. Iti vezi linistit in continuare de treaba ta. Te pregatesti, iesi din bloc nu inainte de a verifica cutia postala. Acolo te asteapta o instiintare ca ti-au taiat curentul si motivul cum ca ai fi in evidentele de rau platnici, adica esti restantier. Te intorci in apartament, cauti printre facturile Enel un numar de telefon pentru informatii si incepi sa suni. Dupa insistente, iti raspunde operatorul, ii expui situatia, te lamureste si iei atitudine.

Iti arunci mancarea din frigider, cu exceptia cremvurstilor care rezista pana seara, iti aprinzi laptopul ca inca mai ai baterie, intri pe net, te logezi in home bank si studiezi situatia. Da, banii nu au ajuns in contul Enel, deci esti deconectat motivat. Te scarpini in cap si recitesti procesul verbal de deconectare in care vezi scris mic ca ti s-a emis si un preaviz cu numarul cutare. Iti aprinzi o tigara, iti ridici picioarele pe masa, tragi un fum si analizezi.

Fie te saboteaza vecinii, ca doar nu ai lacat normal, fie postasul nu ti-a adus preavizul, fie nu a iesit din cladirea Enel. Scandal nu poti face, situatia nu o poti remedia, explicatii concrete nu poti cere, iti pierzi timpul asa ca incepi sa aduni suma de bani datorata de prin portofel si de pe la prieteni.

Esti informat dupa indrumarile primite la telefon de la operatorul Enel, stii ce te asteapta, asa ca iti iei inima in dinti si pleci la ghiseul din zona. Salutul colocvial, plata aferenta a facturii restante plus plata taxei de deconectare de 29 lei, faci coada la alt ghiseu, la ghiseul cu problemele contractuale unde stai la rand 20 de minute pentru ca domnul din fata ta e foarte indecis si nu stie exact ce vrea. Ii inmanezi facturile achitate, te verifica in calculator, tasteaza 2 minute, merge in spate si iti vine cu o foaie A4, mai precis o fisa de calcul a garantiei, in ea gasind indexuri, kwh si inca o suma pe care o ai de plata. Plata se face la Cec.

Asa ca iesi din caserie, te intrepti spre cec, unde stiai ca se afla sigur. Ajungi acolo, e in renovare, o foaie lipita in geam te anunta unde e cea mai apropiata agentie. Ajungi si acolo, gasesti un ghiseul liber, ii dai fisa de calcul a garantiei, functionara iti da o pagina A4 de completat. Reusesti, cu indrumare, sa o completezi. Inmanezi buletinul impreuna cu foile aferente si dupa 5 minute de tastare in calculator, 3 semnaturi, mai primesti un fel de bon de plata cu care mergi la alt ghiseu, la ghiseul caserie, unde dupa ce predai bonul ti se fac 2 chitante, mai precis 2 recipise de consemnare. Semnezi si acolo de 2 ori, dai banii si ai plecat. Dupa minute bune pierdute prin cec te indrepti spre caseria Enel de unde ai luat fisa de calcul a garantiei.

Ii prezinti recipisa, se pastreaza originalul arunci cu niste semnaturi pe un act aditional la contractul de furnizare a energiei electrice, se stampileaza actele si esti liber. Conectarea ti se face a doua zi dupa masa, ca doar dimineata se fac deconectarile. Apare si curentul, esti multumit ca ti-ai complicat viata.

Morala: plateste direct la caserie daca esti aiurit si la timp

Optimistul din cimitir

Ambitios cum ma stiam, am pornit la drum. Nu a durat mult si elanul mi s-a taiat. Zidul a fost in fata, ma astepta. Am repornit, am mers, elanul mi s-a taiat iar. Un nou zid ma astepta, putin mai mare. Ma ridic, ma uit peste umar, nu cuget decat 2 secunde si pornesc. Dinou elanul mi s-a taiat, inertia ce ma mai duce, dar am dat de o groapa. Am cazut in ea.

In ulima perioada mi s-au intamplat tot felul de lucruri, am avut parte de diferite situatii stranii cu dialoguri nicidecum concise, de fapte intarite de argumente care desi la prima vedere par false, intr-un moment de cugetare realizezi ca au pornit de undeva, ca sunt bazate pe ceva, orice lucru spus, orice caracteristica facuta, la ironie sau nu, asortata sau nu, isi are originea din trecut, in diversele actiuni sau activitati avute.

Doar in momentele grele iti revizuiesti cu o seriozitate maxima comportamentul, ambitiile si, cel mai important, situatia curenta, cu care vii si te plasezi in cubul societatii, in puzzleul vietii. E dificil sa aduci fetele unui cub sub aceeasi culoare, macar o fata daca reusesti e bine, tot la fel e dificil sa iti aduci toate gandurile, situatiile, planurile si sperantele pe aceeasi axa si nu orice axa, o axa a armoniei, o traiectorie a culorii predominante, a starii generale de implinire si a sentimentului de drum liber.

Te poti situa pe o cale ferata, iar tu o locomotiva, care trage dupa ea sperantele tale, amitirile, trecutul, ambitiile, nevoile si strabati kilometrii intregi, treci de un semnal, de alt semnal, tot timpul ai verde si linia e buna, terasamentul solid, nu te scutura, nu deraiezi, macazele te lasa sa treci pe o alta linie cu toate vagoanele, te lasa sa revii pe linia initiala, kilometrii de linie ferata care nu se sfarsesc, tot timpul vor fi sub rotile tale si te vor ghida, iar incarcatura trasa dupa tine va fi tot timpul acolo, nu va fi aruncata de pe sine, nu va deraia la vreun macaz, nu vei fi nevoit sa lasi un vagon in reperatii, totul se uzeaza armonios, toate se petrece asa cum ar trebui, iar cand locomotiva este scoasa din functie vagoanele inca pot ramane pe sina, dar vor fi retrase si ele pentru ca doar impreuna vor forma un intreg, intregul format putand fi persoana ta, a mea, a fiecaruia, alaturi de vagoanele proprii, vagoane care in fiecare statie se vor ocupa cu ceva, de cineva.

Ma pot compara cu un copil in parc care a ramas fara minge si desi o cauta cu disperare nu o gaseste. Totodata copilul ramane singur in parc, iar norii de furtuna acopera cerul, razele soarelui nu mai pot patrunde si o lumina sumbra acopera parcul. Iar eu acolo, copil mic, fara mingea lui, singurel si cu nimeni in jur, ma asez pe o banca si ploaia incepe. Ma ridic si ma uit spre cer, observ norii negri, nervosi, care se descarca prin ploaie, o ploaie torentiala de toamna. Totul e vestejit si umed, calci in mocirla sau in balti, ploaia nu se mai termina si tu esti tot singur in parc fara nici o protectie si cineva alaturi. Poate daca aveam mingea as fi prins curaj, poate daca o aveam era mai bine, dar asa astept, pe cineva, pe tutore sa vina sa ma ia, sa ma stranga in brate si sa ma protejeze de ploaie care deja m-a facut leoarca. Asa astept acum ceva, astept ca cineva sau ceva sa imi vina in ajutor, sa nu mai fiu batjocorit de ploaie, sa fiu protejat si bine, peisajul macabru a parcului abandonat in vijelie sa dispara, razele soarelui sa repatrunda printre copaci si nori, totul sa fie armonios si vesel.

Si cum sunt eu, poate mai sunt altii, aflati in asteptare, asteptarea care ne conduce spre ganduri optimiste, ne tine vie speranta de mai bine, dar precum asteptarea e strans legata de timp, la fel sunt si sansele de a iesi din impas proportionale. De ce astept, te intrebi, de ce nu fac ceva, de ce nu fug din parcul acela, de ce trebuie sa stau in ploaie si sa plang, de ce astept ajutor si de ce nu iau atitudine, raspunsul e foarte simplu: mi-am pierdut reactiile, rationamentul, sunt undeva in trecut, conexiunile nu le mai pot face, nu mai am energie fizica si nici psihica sa fac ceva, nu pot fugi din ploaie pentru ca sunt impietrit.

Am fost impietric de evenimentele petrecute candva, m-a impietrit norocul orb pe care il am si m-am impietrit singur pentru ca nu mai am incredere in mine. Sunt ca un mort, sunt un zombi care traieste prin fragmente din trecut, sunt un mort pentru care viitorul nu mai vine de la sine, un mort care asteapta invierea, asteapta suflarea, isi asteapta sufletul sa ii ridice trupul, sunt o stanca, sunt o statuie, sunt un om blocat, probabil blocat in vise, pentru ca doar acolo sunt fericit si doar in vise cineva imi vine in ajutor. Sunt pierdut in visare si nu ma mai pot trezi, sunt optimistul din cimitir.

Eu cu mine....

Articol scris de Andreia:

Fiecare dintre noi are momente cand pur si simplu se deconecteaza de lumea asta a haosului in care traim; fie mergand pe strada, fie ca ne cautam un loc anume de liniste, fie, intamplator, fara sa ne dam seama.

Iesi de la scoala cu 1000 de ganduri cu lucruri ce te asteapta acasa sau in locul spre care te indrepti. Ajungi la un semafor si vezi o biata batrana certandu-se in disparare cu domnul politist care tocmai ii daduse o amenda pentru ca trecuse pe culoarea rosie a semaforului. Si atunci , te intrebi….oare e corecta lumea asta?! De ce unei batrane care poate abia se descurca cu cativa leisori pe luna i se da imediat si fara alte discutii si targuieli o amenda, care nu e tocmai minora, pentru o fapta care nu poate fi considerata o incalcare a legii majora, si acelor oameni care omoara si violeaza si chinuie atata lume nevinovata, li se da, de multe ori, o sentinta minima pentru fapta comisa?!

Si mergi mai departe gandindu-te la situatia la care tocmai ai fost martor si tot mai infundat in ganduri,si ganduri….pana cand, dintr-o data, nu mai auzi decat cate un zgomot al claxonului masinilor ce trec pe langa tine sau al unor sunete amestecate,a unor glasuri si fara sa iti dai seama esti cuprins intr-o lumea a ta, o lume a gandurilor tale.

Te uiti in stranga, te uiti in dreapta, ca un bezmetic care nu face parte din acel peisaj si atunci incepe!!!….incepe “pierderea constiintei”(cum le spun eu acelor momente).Tot felul de amestecuri de ganduri fara rost si fara un scop anume,o amestecatura de idiotenii, dar care, in acele momente de deconectare, reprezinta un fel de liniste.De ce liniste? Nici eu nu stiu….desi toate gandurile se aduna si ar trebui sa fie o harababura in cap, eu ma linistesc…ma simt rupta de realitate,simt ca plutesc, simt ca doar eu exist si tot ce ma inconjoara e o pata de culoare sau ma imaginez intr-o alta lume,o lumea creata de mine, asa cum o vreau eu.

Visator, mergi asa pana te apropii de destinatie. Cu cateva clipe inainte sa ajungi, toata lumea acea linistitoare si plina de visare, acea ceata a bezmeticului devine tot mai clara. Zgomotele devin mai intense, gandurile tot mai rare, si la un moment dat…te-ai trezit….si parca uiti de acea clipa de deconectare, de liniste si iti continui rutina de zi cu zi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum tot ar fi la locul lui, acolo, asa cum trebuie.

De la sate citire: agricultură

Din peisajul românesc fac parte omul cu vaca alături de copilul în părădăici (roşii, tomate), verde în palme şi roşu la ochi de la atâtea stimulente. Omul cu vaca pe marginea şanţului reprezintă cel mai bine imaginea agriculturii româneşti. Defapt ne putem imagina o sumedenie de situaţii, de acţiunii, de tablouri care ar concentra spre o formă ideală productivitatea românească. Imaginea din tablouri la propriu cu ţăranii îmbrăcaţi în straie populare care încărcau în căruţele trase de boi fân, nu e mult schimbată în sens, doar contextul ce face diferenţa, conjuctura tehnologiei.

Sunt sătul de muncă fără rezultate, de muncă doar pentru a fi, suntem într-un sistem de producţie arhaic, timpul nu mai contează, raportul timp/rezultate îl uităm, trecem cu vederea că muncim prost, că risipim timpul, ne prostituăm prin muncă pentru că suntem îndoctrinaţi, ne complacem în frică de nou şi în primitivism.

Sunt frustrat şi mie scârbă, sunt atins şi marcat, sunt răsfăţat şi nedorit, dar agricultura lipseşte!

Suntem aproape

Suntem aproape să fim luaţi de dracu. Am utilizat prea mult cred sintaxa "dracu să ne ia".
O ştire de pe Mediafax anunţă: Coreea de Nord ameninţă că va efectua un test nuclear.

Îi cred în stare şi vă anunţ că sunt pregătit!

Eşti

Ești nesimțită când îmi refuzi o cutie de Eritromicină. Nu știai că e voie să eliberezi antibiotice pentru 72 de ore? Îți era lene să te desprinzi de scaun?Suntem mai catolici decât Papa?

„Responsabilitatea farmacistului este să-i ceară mai multe amănunte pacientului despre afecţiunea de care suferă, pentru a afla dacă poate să-i elibereze medicamente pentru trei zile fără reţetă“, a spus Elena Călin, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Dolj. Sursa:GDS

Eşti de apreciat când mă înţelegi că nu îmi doresc să iau antibiotice, dar nu am ce face pentru că imunitarul îmi este la pământ. Ar fi mai bine să stau 1 săptămână cu ceaiuri în pat, iar pe urmă tot la antibiotice să ajung? Ai fi satisfăcut intelectual doar pentru că eşti anti "antiviaţă"?

Eşti un scump când nu mă iei la miştouri pe tema unor lucruri sensibile.

Eşti cel mai bun când îţi aduci aminte că şi eu ţi-am făcut favoruri, nu doar tu mie.

Eşti pe treaba ta când susţii un lucru şi ai bazele.

Eşti penibil când insisti fără o premisă,iar tu te simţi ameninţat când te contrazic vehement.

Eşti enervant când vrei să îmi impui ceva.

Eşti fără sens când mă critici doar dintr-o singură perspectivă.

Eşti prietenul meu dacă îţi doreşti acest lucru.

Invadat


După o lună de activitate pe un site care nici nu merită să fie menționat iată ce s-a ales cu mailul. Noroc că am cântărit situaţia înainte şi am făcut un mail dedicat. Se mai adaugă mesajele primite cu rugămintea de a-i şterge din lista de prieteni pe expedietori, motivul invocat fiind spamul provocat de acţiunile mele pe site.

Concurs!

Organizez un concurs în care doritorii sunt îndemnați să scrie un post la ei pe blog despre următoarea temă:

Ce ați alege dacă ar fi să vă mutați mâine, între o insulă pustie și o zonă metropolitană
?

Se porneşte de la premisa că vă aşteaptă o locuinţă şi o soldă lunară care să permită aprovizionarea în ambele cazuri. Diferenţele evident fiind semnificative.

Cerinţe:

Minim 3 argumente pro pentru varianta aleasă şi minim 2 argumente contra variantei dezagreate.
Rog un link spre blog, indiferent în ce context.
Rog adăugarea unui comentariu în acest post pentru a fi luaţi în evidenţă.

Durată şi jurizare:

28 aprilie-28 mai
La final voi alege 2 posturi care le voi supune la vot de către cititori. Voi alege situaţiile cel mai bine argumentate. Cele 2 posturi vor fi publicate pentru o mai bună lectură a cititorilor.

Deasemenea la final voi posta toate blogurile care au participat, pentru o reciprocitate a linkurilor.

Premiu: O cameră web Manta. Asigur expedierea.

Mult succes!

Cool, right?



Retrospectivă viaţă cămin

Imi aduc aminte viata de camin de anul trecut, eram boboc, proaspat absolvent al liceului, plin de speranta, optimism si impulsionat de povestile auzite despre viata in camine si libertatea din facultatea. Eram pe val, am ajuns printr-un noroc sa stau in camera cu un prieten din Curtici, fost coleg de generala, cu 3 fosti colegi de liceu de-ai lui si cu un tip din Drobeta.
Am ajuns in caminul 2mv, la 10 minute de complex, la 2 minute de facultate, la o vesnicie de trai decent si mai rau camin de baieti. Singurele fete din camin erau prietenele unor vecini sau femeile de servici. Izolare totala, oameni de tot felul, nimic decent, putini cu mintea la cap, adaptare anosta.

Eram 6 intr-o camera pentru 4 oameni, cu grupul sanitar pe palier, eram inghesuiti, ca viermii intr-un mar, dar unde sunt oameni capabili si cu caracter totul poate fi placut. Dupa 1 sau 2 luni un tip pleaca in alt camin, ramanem 5, dar 6 paturi, parca altfel era aerul si parca altfel era atmosfera dupa aceea.

La inceput fiecare mai primea vizite in camin, de la fosti colegi, de la prieteni si prietene, pana la frati si surori. Incet incet, fiecare intra in paine la facultate sau in viata de zi cu zi si lucrurile s-au mai calmat. Eram 5 pusti de 20 de ani, intr-un camin de baieti, fara bani suficienti, fumatori si bautori de cafea(doar 3), dependenti de filme, muzica si viata buna. Ne-am imprietenit destul de repede, traiul ni l-am facut comun,nu ca am fi vrut, doar ca nu am avut de ales; mancam din aceiasi farfurie, de pe aceiasi foaie, imparteam salamul, tigarile si cafeaua. Eram ca o mica familie, fiecare incercam sa ne ajutam, sa reusim sa trecem peste greutatile vietii cat si cele de ordin educational.

Privind in retrospectiva, ma vad pe palier cu tigara si cafeau cum ma plangeam de traiul greu din camin, de lipsa bucuriei vizule de a avea in jur o prezenta feminina, de greutatile de acasa si evident de la scoala. Astazi imi dau seama ca nu era asa rau, era chiar destul de bine, eram o echipa organizata, o echipa sociabila pe care te puteai baza in orice moment si priceputi aproape la orice. Eram camera care avea de toate, aveam informatiile, tehnica si aveam oratoria impregnata.

Imi e dor cel mai mult de sompozionul de somn pe care il faceam in camin, de patul la limita decentei pe care puteai dormi cu zilele si de confortul termic care niciodata nu te dezamagea. Imi e dor de mirosul cafelei care ma trezea, de pachetul de tigari al colegilor si de jazon mraz care imi canta in surdina dimineata.

Ma amuz copios de momentele de lene groaznica, cand trebuia sa cobor de la etajul 4 pentru a lua paine si apa, de momentele de mituire pentru a merge altcineva in locul meu si de zilele cand fumam tigari de foi, din tutunul vecinilor, cu shakuri de proteina, hyper mass 5000. Eram niste fiare, eram vaccinati,doar foamete am tras, prin chefuri am trecut si prin momente grele la fel.

Nu mie dor insa de jegul de pe palier care ma astepta duminica seara, de jegul din toalete, de hartiile igienice imprastiate, de fecalele care dadeau pe langa wc si de boratura unora, care nu au putut sa aiba o directie fixa. Nici de cretinii de pe palier, de atitudinea unora, de scuipatul altora, de impresiile nefondate si de mirosul de vegetatie, de jeg din camerele catorva.

Eram tanar si nelinistit, eram pe val, dar mi s-a taiat elanul rapid, mi s-a taiat scurt, fara drept la replica, nu a fost ca in povesti, nu am putut nici macar sa imi imaginez ca asa ar fi putut fi, a fost bine cumva, a fost o experienta unica care si-a lasat amprentele, s-a soldat cu niste prietenii frumoase.

Finalitatea incheierii unui an in camin, implicit promovarea in anul 2 la facultatea a fost ca fiecare s-a dus unde a putut sa ii fie mai bine, fiecare a fost cu pizda masii, corect pana la urma, deoarece discrepantele intre medii erau mari si nu am fi prins un camin mai bun unde sa fim cazati toti 5.

Aşa se vede politica de la sate

Ma dezgusta gandul ca liderii politici, fie ei la nivelul national sau local se imbogatesc intr-un an precum se ingrasa porcul. Chiar daca comparatia nu e reusita, cred ca esenta e bine inteleasa, imbogatirea se produce rapid, peste noapte uneori si cel mai terifiant, fara jena. Daca tot se fura, macar sa se fure cu cap si sa nu iasa in evidenta, sa fie baieti destepti, cum e termenul la moda, sa fie hoti inteligenti, nu badarani si tarani. Inca un lucru care cred ca e obligatoriu de luat in calcul… fa ma ceva si pentru cetateni, dute dracului de nesimtit, furi tot ce prinzi si uiti pentru ce esti ales sau delegat, esti acolo in slujba cetatenilor, esti pus sa faci ceva, sa faci multe, iar daca esti prea ocupat cu furtul sigur nu vei reusi sa faci nimic.

Fura, dar si fa ceva, fa sa fie bine, altfel incat noi sa nu ne mai preocupam ca nu se face nimic in tara sau mai exact in localitati. Stau si ma uit la astfalt, ma ingrozesc, craterele sunt imense, oare unde dracu ar trebui sa fie reprezentantul politic, ales de mine prin vot direct? Fa gibonule ceva, fa o lucrare sa reziste, sa o vad si eu, sa am mintea ocupata cu realizarile minime pe care tu mi le oferi si atunci nu ma mai preocupa faptul ca tu furi. Dar daca cotizez cu impozite, taxe si nu se face nimic, imi pun intrebari si iese urat. Iti cobor toti sfintii din ceruri, dar fara rezultate se pare, tu iti vezi in continuare de treaba ta, sa freci menta la birou sau pe ecrane, sa nu faci nimic si sa te gandesti cum sa ciordesti mai mult si eficient, ca doar ai facut si tu o scoala si ai prins ca randamentul e benefic in orice lucru.

Ciordeste ba, dar cu cap, fa si mie, ia si tie. Oricum suntem de groaza daca am ajuns chiar si la mentalitatea asta, am fi in stare sa lasam pe alesi sa fure doar daca ar face ceva pentru comnunitate. In mod normal , intr-o tara intradevar democratica si intr-un stat de drept toate ar trebui sa functioneze ca pe banda, totul sa mearga la foc automat, sa fie demarate lucrurile, totul sa fie pus cap la cap si fiecare sa se multumeasca cu putinul sau suficientul pe care il castiga.

Noi plecam de la principiul ca odata ajungi in functie incepem sa scoatem discret fonduri, fonduri destinate noua cetatenilor pentru lucrari. Inteleg ca ai frustrari, ca esti un frustrat sau un golan, dar nu mai fi bou, nu mai fura, revino pe pamant cu picioarele, nu mai fi egoist, ca doar nu ai canditat ca un reprezentant al egoismului, nu esti mister sau miss egoism, ar trebui sa fi mister sau miss responsabilitate si al sarcinilor de serviciu duse pana la bun sfarsit si corect.

Traim in tara nimanui, traim in tara tradatorilor, traim in tara unde prima gura de oxigen a fost infecta, iar pamantul este imbibat cu lamai pentru a nu-i fi greata cand ne inghite.

De la sate citire

Iubesc diminetile cand te trezesti inghetat, cand te trezesti ghemuit ca un vierme de frig, doar ti-a fost lene sa iti faci foc in teracota(asa-i pe sate), macar asa…sa se incalzeaza aerul. Te confunzi cu o fiara, ai impresia ca esti mai rezistent decat ai fi, te crezi prea bun pentru ati face foc. Sau poate esti lipsit de timp, de chef, de vlaga, iar caldura emanata de eventualul foc nu te-ar mai ajuta cu nimic, in sensul ca nu ti-ar aduce un plus de confort pentru ca tu oricum esti un nenorocit in firea ta, esti unul care nu mai are nevoie de caldura. Esti pe dracu…

Si uite ca exista dimineti cand nasul iti e infundat, gura uscata, iar picioarele inghetate. Te intrebi ce s-a intamplat de e asa frig, ori a venit dracu in camera, ca tot l-am invocat pe blog ori s-a racit afara brusc. Realizezi ca nu esti asa norocos, ci doar afara e frig. Deschizi usa de la casa, iesi in curte cu ochii intredeschisi, esti mort de somn si congelat. Te uiti pe unde calci si mergi in baie. Dai cu apa pe ochi, te uiti in oglinda, iti vine greata. Iti faci un mini review la ce ai facut cu o zi inainte, la ce ai facut in ultimul timp, mai dai un jet de apa si te impaci cu ideea inca de dimineata ca esti un nimic, doar un parazit care are un nume si o carte de identitate. In esenta povestea ta nu intereseaza pe nimeni, iar dimineata cand esti limpede ai ocazia sa bifezi si acest lucru.

Vrei sa te arunci la mancare, dar elanul ti se taie cand nu e nimic pregatit, esti nevoit sa iti dedici 15 minute din viata deja patetica unui ritual bine gandit de ati pregati micul dejun. Dupa ce iti parcurgi toate etapele incalzirii, incalzire si psihologica deasemenea, te asezi la linia de start, te pregatesti, te foiesti, iti gasesti locul si astepti. START! Ai pornit intr-o noua zi, intr-o noua aventura, in vesnicul maraton de a face ceva si/sau de a ajunge ceva..

Gata! M-am tirat!

Maine la 12 50 plec spre Arad, iar de acolo spre Curtici. O sa-mi iau sacul cu nervi si gentile cu haine si ma duc dracu spre sate. Ma duc in speranta de mai bine, ma duc sa petrec, sa ma relaxez si sa sarbatoresc sarbatoarea.

Sa ne auzim cu bine in curand!

Pierduţi în visare

Suntem si vom fi pierduti in visare, suntem si vom fi visatorii pacii, suntem si vom fi ... ce? Timpul ne preseaza sau ne lasam presati pentru ca avem impresia ca asa e normal, greutatile ne apasa pe toti, dar fiecare individ cu problemele lui, zi de zi evoluam, ajungem in alta etapa a vietii, pe alta scara mai aproape de nimic, pentru ca uitam pentru ce luptam, uitam cine suntem, uitam de noi.

Societatea ne muleaza prost, conjuctura in care traim ne muleaza prost, suntem mulati prost de tot ce e in jur pentru ca ne lasam mulati, ne lasam pentru ca suntem ocupati cu altceva, avem capul in alta parte, suntem in nori, suntem in vise. Uitam sa traim, uitam sa ne bucuram de ceva, uitam sa ne educam.

Ajugem sa fim acelasi individ zi de zi, sa ne complacem, sa ne plangem maine de greutatile de ieri si poimaine de greutatile de maine. Ne lasam daramati pe drept cateodata de orice piatra, nu reusim sa mutam piatra din fata, nu reusim sa mutam sau sa ocolim bolovanul care vine spre noi, nu reusim sa mergem mai departe.

Ne blocam, ne cicatrizam in nimic, suntem pierduti, pierduti in speranta de mai bine, in optimismul bolovanului orb si surd, doar ca e bine de stiut ca vom ramane cu speranta, doar faptele si actiunile se materializeaza, restul dispare, visul se sparge atat de usor incat nici nu iti dai seama ca tu nu mai esti in el. Uiti sa iesi din vis, uiti poate pentru ca nu vrei sau poate ca nu esti in stare, uiti sa fi pamantean, sa iti asculti vocea interioara, vocea din interiorul tau care iti spune cine esti cu adevarat.

Esti si suntem ocupati cu altceva, cu traiul zilnic, cu scoala, cu munca, cu progresul, cu orice altceva, nu zic ca e rau, doar e de la sine inteles ca suntem condamnati sa traim in epoca timpului, a secundelor pretioase si a spiritului de lider, a liderului suprem, a celui care reuseste sa se uite in urma si sa vada ca e ceva, ca a progresat, ca a facut un pas in fata.

Pierduti, uitam sa ne controlam, uitam sa ne revizuim comportamentul, uitam sa vedem daca actiunile pe care le facem ranesc pe cineva, ajungem sa nu ne mai pese de nimic, sa nu ne pese daca cel de langa noi a ramas in urma si are nevoie de ajutor, suntem altceva decat ceea ce am vrea sa fim.

Ne mulam dupa continut, ne mulam dupa probleme, ne durizam si ne etichetam pentru ca asta e de facut cand toata lumea te loveste cu cotul in goana lor dupa vanul nebunului. Nu imi place ceea ce sunt, nu imi place ceea ce esti, important e insa sa vrem sa ne facem timp sa ne evaluam, sa ne gasim macar odata intr-una din cele mai vechi conditii umane. Fiecare avem un vis, un nume si o poveste, fiecare avem o viata de trait, dar macar sa reusim sa nu o traim degeaba.

Asa straluceste lumea, asa stralucim noi!

E cool când vin sărbătorile

Imi permit sa zic ca e cool cand se aproprie o sarbatoare, totul e mirific, romanul are in adn impregnat o lene specifica, o bucurie meschina, pentru ca atunci cand e sarbatoare nu se lucreaza ci se chefuieste si evident trantoreste. Asa ca simt in aer mireasma de putoare a lenii pe care o s-o pun in aplicare odata cu sosirea vacantei. Oricum deja am inceput sa ma integrez in vacanta, in a nu face nimic, in a da cu banu in stanga si dreapta, pentru ca vin Sarbatorile Pascale, vin bani in plus si vin cadourile, vine trantoreala si mutarea resedintei in cafenele si birturi.

Nu as avea voie sa dau un procentaj referitor la numarul de persoane care sunt ca mine, dar ma screm si zic ca e un procentaj mare, un numar mare de oameni care deja fac lucruri fuserite doar doar trece mai rapid timpul si ajung sa sarbatoreasca ce o fi de sarbatorit, unii il sarbatoresc pe Hristos, iar altii sarbatoresc sarbatoarea.

Eu de cativa ani sarbatoresc sarbatoarea, sarbatoresc libertatea de care am parte in perioada sarbatorilor, sarbatoresc ca ai mei sunt ocupati cu organizarea mesei, a primii neamurilor, a plecarii in vizite pe la prieteni si a nebagarii in seama a fiului lor. Sunt in extaz cand nu imi comenteaza nimeni ca am ajuns tarziu, ca am facut aia sau cealalta, ca am stat cu orele pe o cafa si ca vin acasa afumat ca si slanina de la porc.Un motiv pentru care sunt liber ar fi ca nu vrea nimeni scandal sau ma rog discutii contradictorii in perioada sarbatorilor, se vrea a fi armonie, liniste si regasire in familie. In principiu mi se rupe in traditii, sunt indiferent (ca sa fiu mai diplomat), tot ce ma intereseaza e sa am verde la tot ce vreau sa fac si in mod normal am.

Ce ma irita insa e ca simt libertatea prea repede, ignor scoala si treburile serioase pe care ar trebui sa le fac, sunt un roman tipic, care nu mai vrea decat sa o arda aiurea, sa frece menta, sa taie frunze la caini ca si Ion. Perioada sarbatorilor ma transforma in nimic, in nimic productiv si culmea ca imi place.

Să mă duc dracu!


Vreau să dau bani, defapt sunt nevoit! Aştept 7 zile pentru un rahat de ordin de plată? Ing!!!! Ce se întâmplă?Până mai ieri eram prieteni! O să revin la vechile metode de plăți, mă distanțez de home bank, de Ing, de tot ce înseamnă bancă!

Glewp.com

Glewp.com proaspăt lansat se vrea a fi un site de socializare, un chatroom modern, în opinia mea un forum live mai şmecher, unde se poate socializa fie prin chatrooms, fie printr-o fereastră individuală de chat cu alt utilizator selectat de tine. Ideea mi se pare interesantă, dar numai cu un advertising în forță succesul va fi garantat. Glewp, "humanity online", se vrea a fi internaţional, se vrea pentru toţi utilizatorii internetului, indiferent de locaţie.

Cu ce vine diferit glewp? Cu o altă abordare a chatroomului, cu un imbold puternic, cu optimism şi cu idei noi! E şi mov! Esențial e însă că îţi poți personaliza tema, pe mine movul mă irita, dar am găsit o temă perfectă pentru liniștea vizuală a ochilor mei. În principiu se poate personaliza tot.

Mult succes le doresc inițiatorilor, să ne auzim cu bine, să ne citim live pe chatroom!

Link: www.glewp.com

Mon amour...

Vreau la Paris! Vreau din nou la Paris! Vreau în orașul luminii! Vreau în orașul simbol al Franța şi Europei! Vreau în locul unde s-a făcut istorie! Vreau să simt din nou fiori când încet încet de la orizont vedeam cum se ridică turnul Eiffel! Îmi aduc aminte cum mă apropriam încet de turn, la fiecare pas era tot mai mare, era tot mai impunător și gigant. Era un vis devenit realitate, parcă numai ieri citeam la ora de franceză despre Franța, despre Paris, despre eternul turn.


Vreau în civilizație, vreau acolo unde oamenii nu se grăbesc, unde ceasul ticăie mai rar, unde sentimentul împlinirii te găsește. Îmi plăcea să mă opresc la o terasa pe malul Senei, să comand o cafea, să o savurez cum numai eu știam mai bine, în timp ce vaporașele cu turiști treceau prin spatele meu. Bine era când vedeam pe strada oameni împliniți, chipuri fericite, doamne elegante cu domni stilați, tinerii îndrăgostiți care se sorbeau din priviri, timpul pentru ei nu era o problemă….

Aerul parizian mă îndemna la destindere, relaxare, euforie, calmul era peste tot, nimic nu te deranja din al tău vis, a ta împlinire. Ai ajuns! Erai acolo! Erai departe! Dorul de casă nu își avea rostul, simțeam că locul meu e acolo, mă integram perfect în peisaj, mă simțeam acasă.


Când am ajuns în vârf, în vârful Turnului Eiffel, m-am simțit stăpân, m-am simțit stăpân peste meleaguri, m-am simțit stăpân peste mine. Locul era încărcat de istorie, eram și eu prezent acolo, ce putea fi mai frumos oare, decât să vezi noaptea Parisul de sus. Îl savuram în toată splendoarea lui, admiram priveliștile rupte din coperți de reviste, fântânile arteziene,gazonul îngrijit, vedeam și Champs Elise, vedeam cum nimic nu doarme, cum totul prinde viaţă. Fiind în vârf prindeai forță și optimism, prindeai speranță şi energie, erai pregătit pentru o incursiune în Paris.

Străzile mici ți se păreau mari, buticurile și terasele erau pretutindeni, mirosul de pâine proaspăta te atrăgea în băcănie, iar soarele la apus îți era drag ție. Ţi-ai fi dorit ca ziua să nu se mai termine, să ai timp să străbați pe jos istoria, să te bucuri în continuare de fiecare colțișor al străzilor, să te bucuri că ești privilegiat.


Melancolia mă cuprinde, mă cuprinde pentru că sunt acasă, vreau în Paris, vreau să retrăiesc ce am trăit, vreau să străbat ce a mai rămas de străbătut, să vizitez încă o data Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, muzeele Louvre, D’Orsay şi Arcul de Triumf, , să mai am încă o dată ocazia de a mă plimba pe malul Senei, să dau cu picioarele prin covorul de frunze argintii, să fiu din nou acolo, să fiu….