De la sate citire

Iubesc diminetile cand te trezesti inghetat, cand te trezesti ghemuit ca un vierme de frig, doar ti-a fost lene sa iti faci foc in teracota(asa-i pe sate), macar asa…sa se incalzeaza aerul. Te confunzi cu o fiara, ai impresia ca esti mai rezistent decat ai fi, te crezi prea bun pentru ati face foc. Sau poate esti lipsit de timp, de chef, de vlaga, iar caldura emanata de eventualul foc nu te-ar mai ajuta cu nimic, in sensul ca nu ti-ar aduce un plus de confort pentru ca tu oricum esti un nenorocit in firea ta, esti unul care nu mai are nevoie de caldura. Esti pe dracu…

Si uite ca exista dimineti cand nasul iti e infundat, gura uscata, iar picioarele inghetate. Te intrebi ce s-a intamplat de e asa frig, ori a venit dracu in camera, ca tot l-am invocat pe blog ori s-a racit afara brusc. Realizezi ca nu esti asa norocos, ci doar afara e frig. Deschizi usa de la casa, iesi in curte cu ochii intredeschisi, esti mort de somn si congelat. Te uiti pe unde calci si mergi in baie. Dai cu apa pe ochi, te uiti in oglinda, iti vine greata. Iti faci un mini review la ce ai facut cu o zi inainte, la ce ai facut in ultimul timp, mai dai un jet de apa si te impaci cu ideea inca de dimineata ca esti un nimic, doar un parazit care are un nume si o carte de identitate. In esenta povestea ta nu intereseaza pe nimeni, iar dimineata cand esti limpede ai ocazia sa bifezi si acest lucru.

Vrei sa te arunci la mancare, dar elanul ti se taie cand nu e nimic pregatit, esti nevoit sa iti dedici 15 minute din viata deja patetica unui ritual bine gandit de ati pregati micul dejun. Dupa ce iti parcurgi toate etapele incalzirii, incalzire si psihologica deasemenea, te asezi la linia de start, te pregatesti, te foiesti, iti gasesti locul si astepti. START! Ai pornit intr-o noua zi, intr-o noua aventura, in vesnicul maraton de a face ceva si/sau de a ajunge ceva..