Mon amour...

Vreau la Paris! Vreau din nou la Paris! Vreau în orașul luminii! Vreau în orașul simbol al Franța şi Europei! Vreau în locul unde s-a făcut istorie! Vreau să simt din nou fiori când încet încet de la orizont vedeam cum se ridică turnul Eiffel! Îmi aduc aminte cum mă apropriam încet de turn, la fiecare pas era tot mai mare, era tot mai impunător și gigant. Era un vis devenit realitate, parcă numai ieri citeam la ora de franceză despre Franța, despre Paris, despre eternul turn.


Vreau în civilizație, vreau acolo unde oamenii nu se grăbesc, unde ceasul ticăie mai rar, unde sentimentul împlinirii te găsește. Îmi plăcea să mă opresc la o terasa pe malul Senei, să comand o cafea, să o savurez cum numai eu știam mai bine, în timp ce vaporașele cu turiști treceau prin spatele meu. Bine era când vedeam pe strada oameni împliniți, chipuri fericite, doamne elegante cu domni stilați, tinerii îndrăgostiți care se sorbeau din priviri, timpul pentru ei nu era o problemă….

Aerul parizian mă îndemna la destindere, relaxare, euforie, calmul era peste tot, nimic nu te deranja din al tău vis, a ta împlinire. Ai ajuns! Erai acolo! Erai departe! Dorul de casă nu își avea rostul, simțeam că locul meu e acolo, mă integram perfect în peisaj, mă simțeam acasă.


Când am ajuns în vârf, în vârful Turnului Eiffel, m-am simțit stăpân, m-am simțit stăpân peste meleaguri, m-am simțit stăpân peste mine. Locul era încărcat de istorie, eram și eu prezent acolo, ce putea fi mai frumos oare, decât să vezi noaptea Parisul de sus. Îl savuram în toată splendoarea lui, admiram priveliștile rupte din coperți de reviste, fântânile arteziene,gazonul îngrijit, vedeam și Champs Elise, vedeam cum nimic nu doarme, cum totul prinde viaţă. Fiind în vârf prindeai forță și optimism, prindeai speranță şi energie, erai pregătit pentru o incursiune în Paris.

Străzile mici ți se păreau mari, buticurile și terasele erau pretutindeni, mirosul de pâine proaspăta te atrăgea în băcănie, iar soarele la apus îți era drag ție. Ţi-ai fi dorit ca ziua să nu se mai termine, să ai timp să străbați pe jos istoria, să te bucuri în continuare de fiecare colțișor al străzilor, să te bucuri că ești privilegiat.


Melancolia mă cuprinde, mă cuprinde pentru că sunt acasă, vreau în Paris, vreau să retrăiesc ce am trăit, vreau să străbat ce a mai rămas de străbătut, să vizitez încă o data Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, muzeele Louvre, D’Orsay şi Arcul de Triumf, , să mai am încă o dată ocazia de a mă plimba pe malul Senei, să dau cu picioarele prin covorul de frunze argintii, să fiu din nou acolo, să fiu….


2 comentarii:

  1. grundbow spunea...

    e vreme pentru toate.

  2. Mihaela spunea...

    Si eu vreau sa mai vizitez Parisul...l-am vazut pentru prima data asta vara si am ramas impresionata.
    Din pacate n-am urcat in varful turnului Eiffel...si acum imi pare rau.

Trimiteți un comentariu